|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TEATRUL DE REVISTA `C-TIN.TANASE` ESTE INSTITUTIE PUBLICA DE CULTURA A PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI «-» TRCT COMUNICATE DE PRESA, ARTICOLE MEDIA «-» GALERIE TRCT ANIVERSARI «-» Artisti Invitati la TRCT: DRAGA OLTEANU MATEI La multi ani 24.10.!
Artisti Invitati la TRCT: DRAGA OLTEANU MATEI La multi ani 24.10.!Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” București, Calea Victoriei nr.33 LA MULȚI ANI DRAGA OLTEANU MATEI! Astăzi, o sărbătorim pe doamna DRAGA OLTEANU MATEI, remarcabilă actriță de comedie, reprezentantă a generației de aur a teatrului și filmului din România. La 24 octombrie 1933 se năștea, la București, DRAGA OLTEANU MATEI, cea care avea să devină una dintre cele mai apreciate actrițe ale scenei și cinematografiei românești. “Eu nu m-am gândit că o să ajung actriță, dar a existat de timpuriu ceva... m-am pomenit dintr-o dată gândind bine, recitând bine, dansând bine, toate acestea veneau în joaca mea.(...) Când aveam trei ani, mi s-a dat rolul lui Iepurache-tac, cel care deschidea ușa lui Mos Crăciun; nu știu ce-oi fi făcut eu, dar lumea s-a amuzat”, spunea, la un moment dat, într-un interviu. La Institutul de Teatru se prezintă la examenul de admitere, la insistențele părinților. Din o mie de candidați, în acel an, intră 14, unul dintre aceștia fiind DRAGA OLTEANU MATEI. De aici, totul este istorie. De-a lungul unei cariere prodigioase, joacă în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și face în jur de o sută de roluri în televiziune. Realizează roluri memorabile pe scena Teatrului Național, în "Coana Chirița" după Alecsandri, pentru care scrie și un scenariu de film în două serii (“Cucoana Chirița” - 1986 și “Chirița la Iași” - 1987, în care deține rolul principal), "Gaițele" de Kiritescu, "Căruța cu paie" de Mircea Ștefanescu, "Hagi Tudose" de B. Ștefănescu Delavrancea, "Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu sau "Azilul de noapte" de Maxim Gorki. Este cunoscută din filme ca: „Buletin de Bucureşti", „Toamna bobocilor", „Astă-seară dansăm în familie", “Căsătorie cu repetiție”, “Rămășagul” sau “Ilustrate cu flori de câmp”. Are o carieră de succes și în televiziune, cu apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. Face un cuplu remarcabil cu regretatul Amza Pellea, jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV, dar și în "Nea Marin miliardar", cel mai vizionat film artistic românesc din toate timpurile. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, DRAGA OLTEANU MATEI apare în numeroase spectacole, unul dintre acestea fiind “Mai ceva ca-n Dallas”, care a avut premiera în anul 1992. În anul 2002, este decorată cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, în 2004, primește premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2010, premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar în 2014, primește din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer. După ce se pensionează de la Naţionalul bucureştean, în 2007, se retrage la Piatra Neamţ. Îi urăm doamnei DRAGA OLTEANU MATEI, cu mult drag, MULȚI ANI frumoși, cu multă sănătate!
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti. | ||||
| © TeatrulTanase.ro 2008 - 2026 |
|
|